Marea Lojă a Noii Iluminări din România
Marea Lojă a Noii Iluminări din România (M:.L:.N:.I:.R:.) a fost fondată și consacrată ritualic la 22 septembrie 6012 sub privirile mai multor obediențe regulare și în mod special ale Noii Mari Loji Ierusalim din Israel.
Marea Lojă a Noii Iluminări din România are Loji juste și perfecte cu patentă de funcționare în Orientele Cluj-Napoca, Oradea, Brașov și loji în formare în Timișoara, Arad, Satu Mare, Baia Mare, Huedin, Lugoj, Zalău, Turda, Gherla, Constanța și București.
Marea Lojă a Noii Iluminări din România a primit recunoașteri și are inițiate tratate de fraternitate cu Noua Mare Lojă Ierusalim din Israel, Marea Lojă Unită din Scandinavia și este în tratative cu mai multe obediențe din întreaga lume.
Între Marea Lojă a Noii Iluminări din România și Noua Mare Lojă Ierusalim din Israel există o fraternitate nesfârșită ce a condus la constituirea, în calitate de membre co-fondatoare, a Lanțului Internațional al Noului Iluminism Masonic.
Noi credem în importanța supremă a Dreptății și Moralității în plan personal, social și planetar. Credem în Drepturile Omului, libertatea civică, libertatea gândirii și onorabilitatea ființei umane oriunde s-ar afla.